Babycomfort

În România zilelor noastre rolul important al bunicilor în creşterea nepoţeilor nu poate fi contestat. În majoritatea situaţiilor ambii părinţi au un serviciu pe care trebuie să îl onoreze 8 ore pe zi sau chiar mai mult.
Există însă şi cazurile în care părinţii sunt plecaţi peste hotare în căutarea unui loc de muncă bine plătit, iar copiii rămân – în cel mai fericit caz – în îngrijirea bunicilor.

Întrebarea care se pune este, dacă bunicii pot face faţă acestei solicitări la fel ca părinţii şi care sunt avantajele şi dezavantajele creşterii la bunici.

În lipsa părinţilor bunicii sunt cea mai bună soluţie pentru creştere copiilor. Această opinie pare să fie unanim acceptată la noi. În vestul Europei, soluţiile găsite diferă însă evident de cea „românească“. Acolo există programe flexibile de muncă pentru părinţi, inclusiv soluţia biroului de acasă, când mama sau tata dotaţi cu un laptop şi un fax îşi instalează cel puţin pentru o vreme biroul acasă, îndeplinindu-şi de acolo sarcinile de serviciu. Alte variante ce stau la dispoziţia părinţilor cu copii mici sunt creşele şi grădiniţele cu program prelungit sau bonele „de profesie“ care îngrijesc la ele acasă până la 6-8 copii (un fel de creşă/grădiniţă în cadru intim, privat). Atunci când sunt departe de părinţi copiii se bucură de o îngrijire acordată de persoane calificate şi se află în contact cu alţi copii, ceea ce le dezvoltă competenţa socială. De asemenea, costurile unor astfel de servicii sunt în majoritatea cazurilor mai mult decât acceptabile.

La noi, datorită contextului social şi financiar, pentru majoritatea părinţilor soluţiile de mai sus nu sunt accesibile. Angajatorii dau dovadă de foarte puţină flexibilitate în ce priveşte programul de lucru sau posibilitatea lucrului de acasă. Grădiniţe sunt puţine sau cele particulare sunt foarte scumpe, ba chiar personalul angajat lasă adesea de dorit. Creşe nu mai prea există… Iată de ce bunicii sunt cel mai adesea soluţia la îndemână, pentru cei fericiţi să-i aibă!

Avantajele creşterii la bunici constau în menţinerea intimităţii cadrului familial şi confortul pe care îl resimt părinţii la gândul că o persoană de maximă încredere se ocupă de copilul lor. Economisirea unor cheltuieli suplimentare apreciabile este un alt avantaj major, bunicii efectuând aceste „servicii“ pe gratis.

Există însă şi o serie de dezavantaje, pe care părinţii trebuie să le aibă în vedere atunci când apelează „full time“ la bunici pentru a le creşte copiii:
• Metodele de educaţie şi mentalitatea de viaţă ale bunicilor pot să difere considerabil faţă de cele ale părinţilor şi să nu fie adaptate cerinţelor vieţii de acum.
• Bunicii tind să supraprotejeze şi să răsfeţe copiii; consecinţele se văd în comportamentul copilului care devine fie anxios şi timid, fie neascultător şi agresiv. Adesea supraprotecţia copiilor mici duce la o „înfofolire“ excesivă, ceea ce scade capacitatea de rezistenţă a organismului împotriva infecţiilor.
• Critica şi solicitările din partea părinţilor sunt mai greu acceptate de copiii care stau toată ziua cu bunicii.
• Reducerea bunicilor la rolul de babysitter le limitează acestora calitatea vieţii, obligându-i să renunţe la propriile trebuinţe pentru a se dedica la o vârstă înaintată din nou creşterii copiilor.

Pentru a atenua sau elimina o parte din aceste dezavantaje este extrem de important să existe o foarte bună comunicare între părinţi şi bunici referitor la viziunile fiecăruia despre creşterea şi educaţia copilului. Acolo unde există diferente acestea trebuie discutate şi stabilit un punct de vedere comun, respectat atât de părinţi cât şi de bunici.

De asemenea, este recomandat ca timpul petrecut de copil cu bunicii să fie limitat, iar seara după orele de serviciu sau la sfârşit de săptămână contactul cu părinţii să fie cu atât mai intensiv. Chiar dacă bunicii sunt disponibili, nu renunţaţi la grădiniţă pentru copilul dvs. Doar acolo copilul va putea să acumuleze o serie de competenţe sociale, să-şi dezvolte inteligenţa emoţională şi să se pregătească din timp pentru următoarea etapă: şcoala.

Diana Zoppelt

Din acelaşi capitol, „Dezvoltarea copilului“, mai puteţi citi: