„Rooming-in“ reprezintă un alt mod de a concepe şi aborda relaţia mamă – copil în zilele petrecute la maternitate după naştere. Nou-născutul nu mai este ţinut într-un salon separat de mamă, conform cu imaginea clasica a copiilor înfăşaţi şi aliniaţi într-un salon cu pereti transparenţi prin care parinţii îşi văd copiii abia nascuti. În sistemul rooming-in, maternităţile au camere dotate cu facilităţi pentru cazarea copilului imediat după naştere în aceeaşi rezervă cu mama.

Acest sistem este deja folosit de mult timp în maternităţile din Europa occidentală. El are la bază o concepţie psiho-medicală modernă în baza unor cercetări de specialitate, care pune accentul pe importanţa deosebită a stabilirii primelor legături dintre mamă şi copil încă din primele zile de viaţă. În sistemul rooming-in mamele se bucură de prezenţa permanentă a copilului începând cu primele ore după naştere.

Astfel, între mamă şi copil se poate crea de la început o relaţie strânsă, intensivă. Mai ales în perioada imediat ulterioară naşterii, bebeluşul se simte protejat şi în siguranţă, atunci când mama e prezentă şi contactul fizic cu aceasta este cât mai des. Mama învaţă să cunoască semnele comportamentale ale copilului, iar el învaţă modul în care ea răspunde la solicitările lui.

Studiile ştiinţifice au arătat că bazele relaţiei copil – părinte se pun în primele zile de la naştere. Este deci important ca bebeluşului să nu-i lipsească îngrijirea, atenţia şi dragostea părintească de care are nevoie. S-a observat că şi alăptarea se desfăşoară mai bine, dacă copilul este pus la piept de fiecare dată când dă semne că îi este foame.

În România se fac actualmente eforturi pentru implementarea sistemului rooming-in în maternităţile româneşti. O parte din maternităţile bucureştene, dar şi din restul ţării, oferă deja această alternativă pentru mămici. Dacă vă hotărâţi pentru rooming-in, informaţi-vă din timp care sunt maternităţile care au saloane dotate pentru rooming-in.

Diana Zoppelt

Din acelas capitol, “” mai puteti citi :

  • Yoga în sarcină – fătul simte bucuria mamei
  • Baby blues – tristeţea de după naştere
  • Durerea la naştere. Chin sau provocare?

  • Tags: , , , , , , ,