Babycomfort

Relaţia părinte-copil are un caracter special, unic, intensitatea legăturii afective fiind cel mai adesea de neîntrecut. Cum se explică aceasta şi când se pun bazele acestei relaţii? Rezultatele ultimelor cercetări arată că interacţiunea cu bebeluşul în primele minute si ore după naştere joacă un rol aparte în dezvoltarea unei relaţii optimale părinte-copil.

Primele contacte corporale cu bebeluşul imediat după naştere încheagă legătura afectivă dintre mamă/tată şi copil. La mămicile care nasc pe cale naturală şi trăiesc activ şi conştient venirea pe lume a copilului lor se pun încă de la început bazele unei legături afective puternice cu bebeluşul lor (engl. bonding). Acelaşi lucru este valabil şi pentru tăticii prezenţi la naştere.
O bază fiziologică a acestui bonding o constituie în viziunea multor autori o anumită dispoziţie hormonală specifică – mai ales la mame – care este limitată în timp. Astfel, numai în perioada imediată naşterii contactul fizic cu bebeluşul declanşează reacţii hormonale în organismul mamei care stimulează afecţiunea puternică pentru copil.

Primul contact cu bebeluşul după naştere şi posibilitatea de a-l observa şi interacţiona des cu el în primele zile după naştere facilitează atât părinţilor cât şi copilului apropierea afectivă şi iniţierea relaţiei parentale.

Aceste cunoştinţe au dus în vestul Europei şi în Statele Unite la o concepţie nouă privind atitudinea faţă de naştere şi lăuzia imediată, precum şi modul în care acestea sunt abordate în maternităţi. Spre exemplu, operaţiile de cezariană nu se desfăşoară sub anestezie totală, astfel încât mama să rămână conştientă şi să ia un prim contact cu copilul imediat după venirea pe lume a copilului. De asemenea, sistemele de rooming-in din maternităţile moderne permite o mai bună şi mai intensivă interacţiune cu copilul în primele lui zile de viaţă (vezi şi articolul: Naşterea. Un nou concept: Rooming-in şi avantajele lui).

Diana Zoppelt

Din acelaşi capitol, Dezvoltarea copilului, mai puteţi citi: