Ingrijirea nou-nascutului ( 3)
Dezvoltarea copilului Ianuarie 22nd, 2010Continuam prezentarea unor aspecte specifice privind dezvoltarea nou-nascutilor.
Somnul
În primele zile de viaţă, copilul doarme până la 21 de ore pe zi, ajungând-se la 16-17 ore/zi spre sfârşitul lunii, dar pot exista zile în care doarme mai puţin, ex:10-11 ore.
Somnul este absolut necesar pentru funcţionarea normală a creierului şi a întregului organism prin influenţarea directă a multor funcţii importante ale organismului, precum:
- ajută la autovindecare,
- la creştere şi dezvoltare,
- influenţează starea de spirit,
- comportamentul, precum şi
- capacitatea de învăţare.
Studii recente au legat riscul de obezitate de un somn insuficient. În timpul somnului, creierul sintetizează substanţe chimice care ajută la reglarea centrului foamei şi implicit la controlul greutăţii.
Este important ca „ritualurile” sănătoase de somn să fie învăţate încă de la vârsta de sugar.
Baia şi îngrijirea pielii, tăierea unghiilor, igiena bontului ombilical
Părinţii vor începe să facă baie nou-născutului numai după ce se usucă şi cade restul de cordon ombilical.
Nu se recomandă îmbăierea frecventă a sugarului, atâta timp cât este bine curăţat de fiecare dată când i se schimbă scutecul.
Trei îmbăieri pe săptămână sunt considerate suficiente în primul an de viaţă. Îmbăierile mai frecvente pot conduce la uscarea pielii sugarului, apariţia eczemelor. Acest lucru poate fi evitat cu ajutorul unor loţiuni hidratante, hipoalergene şi neparfumate, aplicate imediat după baie.
În prima lună de viaţă nu se recomandă masajul după baie, datorită hipertoniei fiziologice a nou-născutului.
Părinţii nu trebuie să uite să taie periodic unghiile sugarului, fiind ştiut faptul că la această vârstă unghiile cresc foarte repede.
Dr.Daniela Georgeta Preoteasa, medic specialist pediatru
Doctor in stiinte medicale – Consilier stiintific BabyComfort – Romania
Cabinet medical
ROT Diagnostic & Tratament, Bucuresti
Informatii – Programari : Tel. 0728.135.880
Tags: Dezvoltarea copilului
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Recent Comments