Ne pregatim pentru naştere şi primele zile după naştere
Diverse, Sfaturi utile Decembrie 23rd, 2009 Recomandari medicale
Lucruri necesare gravidei pentru nastere
Lucruri necesare nou-născutului în primele zile de viaţă
Dupa 38 – 42 săptămâni, cat reprezinta durata normala a unei sarcini, urmeaza in mod firesc si momentul magic, plin de emoţii şi speranţe, care trebuie să se termine cu bine, cu o proaspătă mămică şi un nou-născut sănătos.
Perioada de sarcină, naşterea şi perioada de după naştere sunt însoţite de modificări profunde în viaţa unei femei, modificări fizice majore care se succed, însoţite de modificări hormonale şi psihice.
Este important ca femeia gravidă să fie înconjurată de familie, prieteni, care să o ajute şi să o susţină psihic în momentele delicate, de frică, incertitudini. La randul ei gravida trebuie sa se ajute singura, printro minima informare, de regula prin discutia cu medicul care urmareste sarcina, sau si cu alti specialisti, functie de problemele specifice, dar si cu alte persoane care au trecut prin acest moment.
Iata cateva Recomandări medicale:
Conform actualului Program Naţional de Imunizare valabil în România, trebuie efectuată profilaxia tetanosului neonatal, astfel:
– gravide vaccinate – revaccinare în luna 7 şi 1/2 a primei sarcini cu 0,5ml ATPA i.m.
– gravide nevaccinate anterior sau incomplet vaccinate – primovaccinate complet cu 2 doze de ATPA i.m. la interval de 1 lună.
Revaccinarea cu ocazia sarcinilor următoare se va face doar dacă au trecut 10 ani de la ultima administrare.
Nu trebuie uitat că, în ultimele luni de sarcină este necesar ca femeia gravidă să primească o suplimentare a dietei alimentare cu fier, calciu şi vitamina D pentru asigurarea profilaxiei anemiei feriprive, respectiv a rahitismului la nou-născut.
Homeopatia poate fi extrem de utilă în această perioadă a vieţii. Exemplificari:
- Arnica, Hypericum perforatum sunt remedii excelente la naştere, ajutând împotriva senzaţiei de contuzie la nivelul uterului şi favorizând dilatarea colului uterin;
- Coffea cruda este utilă pentru gravidele cu dureri severe la naştere, însoţite de frică de moarte;
- Causticum se recomandă în caz de retenţie de urină prin pareza vezicii urinare după naştere;
- Lac caninum, Colocynthis, Calcarea carbonică se recomandă în caz de secreţie lactată scăzută a mamei;
- Opium se recomandă sugarilor pentru spasme (crampe) la alăptare, apărute după o spaimă a mamei sau la apropierea persoanelor străine; când sugarul ţipă inainte şi în timpul spasmului;
- Stramonium este remediul care aduce mari beneficii copiilor cu stări spastice rezultate în urma traumatismelor la naştere sau după icterul neonatal, etc
Remediile homeopate trebuie obligatoriu recomandate de medic, în urma unui consult amănunţit şi personalizat.
Lucruri necesare gravidei pentru naştere
– Cămaşă de noapte sau un tricou comod pentru travaliu
– Doua-trei cămăşi de noapte cu deschidere în faţă pentru alăptare – materiale din fibre naturale
– Şosete călduroase
– Sutiene speciale pentru alăptare – materiale din fibre naturale
– Tampoane pentru sâni
– Papuci comozi
– Articole de igienă personală
– Şerveţele umede
– 2-3 pachete de absorbante igienice
– Pompă de sân
– Mameloane de silicon.
Orice părinte îşi doreşte să ofere copilului său tot ce îi este necesar.
Ţinând cont că, cele câteva zile dinainte şi după naştere sunt pline de evenimente şi emoţii atât pentru viitoarea mămică, cât şi pentru întreaga familie, este necesar ca familia să procure din timp toate obiectele de care viitoarea mămică şi nou-născutul vor avea nevoie, astfel încât, în momentele fericite cand nou-nascutul ajunge acasa, toată lumea să se poată bucura liniştită.
Lucruri necesare nou-născutului în primele zile de viaţă:
-Scutece pentru nou-născuţi si articolele cosmetice pentru igiena bebelusilor;
-Trusoul noului-nascut (imbracaminte, preferabil BIO – din bumbac organic);
-Scaunul auto pentru transport de la Maternitate sau Landoul caruciorului, daca transportul se face pe jos si paturica Over-all ( 3 in 1 ).
-Salteluta pentru igiena ( pana la cadererea ombilicului nu facem baita);
-Pleduri cu gluga din bumbac frottierat pentru igiena;
-Cos, leagan, sau patut din lemn, preferabil cu saltea din fibre naturale si cearsaf din tricot ;
-Sac de dormit sau lenjerie speciala pentru patutul bebelusilor, ideal cu tratament Aloe Vera;
-Monitor de apnee si interfon pentru supravegherea bebelusilor;
-Cos ermetic pentru scutecele folosite;
-Perne speciale pentru bebelusi ( occipitala, suport lateral, alaptare – relaxare);
-Cantar pentru bebelusi;
-Aspirator nazal ;
-Set pentru igiena bebelusilor ( perie cu par natural pentru curatarea scalpului de cojite, pila pentru unghiute, foarfeca speciala );
-Termometre speciale pentru bebelusi; -Sterilizator biberoane;
-Articole pentru linistirea bebelusilor ( DooDoo aparat de linistire, -Balansoare – Leagan speciale pentru bebelusi cu varsta, de regula intre 0 – 6 luni);
- Carusel muzical pentru patut
Vorbe bune, dragoste, sanatate si mult noroc in viata !
Dr. Daniela Georgeta Preoteasa, medic specialist pediatru
Doctor in stiinte medicale – Consilier stiintific BabyComfort – Romania
Cabinet medical
ROT Diagnostic & Tratament, Bucuresti
Informatii – Programari : Tel. 0728.135.880
Tags: Diverse, Sfaturi utile
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.
Recent Comments