Babycomfort

Opiniile cu privire la prezenţa tăticilor în sala de naşteri sunt împărţite.
Unii părinţi consideră venirea pe lume a bebeluşului lor, un eveniment esenţial de la care tatăl nu poate lipsi.
Alţii, sunt de părere că e mai mult o procedură medicală, de care trebuie să se ocupe în primul rând specialiştii, prezenţa tatălui putând chiar să fie un factor perturbator.

„Cum, nu vrei să fi prezent la naşterea copilului tău?”
Cu câţiva ani în urmă, o asemenea atitudine negativistă din partea tatălui ar fi fost dezaprobată masiv în societăţile occidentale, respectivul viitor tătic riscând să fie etichetat ca incapabil. Astăzi, datele epidemiologice arată că numai al doilea bărbat este prezent în sala de naşteri la venirea pe lume a copilului său.

De multe ori mămicile sunt cele care consideră prezenţa partenerului ca inoportună, temându-se de reacţiile acestuia la starea de stres pe care ar putea-o declanşa faptul că asistă la naştere. Prezenţa doctorilor în halate albe, atmosfera din spital, însuşi actul naşterii sau chiar posibilitatea aparitiei unor complicaţii, sunt factori care ar putea potenţa starea de stres a viitorului tătic, astfel încât acesta să asocieze momentele trăite cu frică şi disconfort.

Nu puţine mămici îşi doresc însă să aibă alături persoana în care au cea mai mare încredere şi care este tatăl copilului lor, iar majoritatea tăticilor îşi doresc la rândul lor cu price preţ să fie martorii venirii pe lume a bebeluşului lor, să trăiască împreună cu el şi mama primele momente din viaţa lui.

Medicii au în general o atitudine pozitivă faţă de prezenţa ţatălui la naştere şi încurajează chiar participarea activă a acestuia la marele eveniment. Căci atunci când tatăl poate să ajute şi nu numai să asiste neputincios, satisfacţia este cu atât mai mare. Experienţa comună pe care ambii părinţi o fac la naştere, minimalizează stresul şi consolidează legătura dintre ei. Cu toate acestea exisă şi cazuri în care prezenţa partenerului a avut o influenţă negativă, acesta perturbând prin comportamentul lui întratât desfăşurarea evenimentelor, încât naşterea a fost amânată cu mai multe ore (vezi şi articolul „Durerea la naştere. Chin sau provocare?“).

Argumentele pro pentru prezenţa tăticilor la naştere sunt evidente: momentul este împărtăşit de ambii părinţi şi constituie o bază solidă pentru viitoarea viaţă de familie, partenerul este implicat şi nu se simte exclus, el poate să-şi încurajeze soţia şi să relaţioneze intensiv cu copilul încă de la început.

Experienţa arată că partenerul este un bun sprijin pentru femeia aflată în travaliu dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
• Prezenţa la naştere este din proprie iniţiativă şi nu pentru că astăzi e la modă să-ţi însoţeşti soţia la naştere. De asemenea, trebuie să existe de la început întelegerea, că poate părăsi în orice moment sala de naşteri dacă simte nevoia să o facă.
• Relaţia dintre parteneri nu trece printr-o perioadă de criză.
• Partenerul este pregătit sufleteşte şi „înarmat“ cu răbdare şi linişte.
• Există o atitudine realistă faţă de procesul naşterii, partenerul fiind informat despre acesta (de exemplu prin participarea la cursuri de pregătire) şi ştiind într-o oarecare măsură „ce îl aşteaptă“.

Dacă aceste premise sunt îndeplinite, viitorul tătic poate fi un sprijin important la naştere: îşi poate ajuta soţia, oferindu-i ceva de băut sau punându-i o compresă umedă pe frunte, o poate încuraja să respire corect sau îi poate alina durerile cu un masaj. Dând dovadă de multă afecţiune prin mângâieri, distragerea atenţiei şi încurajări, poate crea o atmosferă relaxată, de încredere, oferindu-i atât un suport fizic cât şi psihic.

Argumentele contra sunt valide atunci când partenerul este complet depăşit sau dezinteresat de situaţie. Acesta se dovedeşte a fi irascibil, are un comportament de victimă şi se plânge de suprasolicitare sau arată demonstrativ că este preocupat de altceva. De exemplu, femeia se luptă cu contracţii puternice iar bărbatul se găseşte acum să repare ceva la maşină sau să urmărească o emisiune la TV. De asemenea, sunt critice situaţiile în care bărbatul ia deciziile în numele soţiei („Soţia mea nu face nicio anestezie, altele au reuşit şi fără“), o demotivează („Precis o să fie nevoie de o cezariană“) sau crează stres, uitându-se permanent la ceas şi întrebându-se cât mai durează. Nimic nu poate perturba mai mult o naştere decât o atitudine negativă, plină de nerăbdare sau un comportament agresiv şi lipsit de afecţiune.

Sursa: Ardek eG

Din acelaşi capitol, „Naşterea“, mai puteţi citi: